Valoarea Împărăţiei

by Leave a Comment

(20 ianuarie seara – Matei 13:31-50)

Pildele comorii ascunse şi a mărgăritarului de mare preţ ne vorbesc despre valoarea Împărăţiei. Deşi ea este una prezentă şi totodată una care va veni, o Împărăţie din care facem parte acum dar pe care o vom moşteni pe deplin atunci, valoarea acesteia este imensă şi deosebit de captivantă pentru omul care o descoperă. Unii o descoperă întâmplător, săpând prin viaţă (prima pildă), alţi caută cu întreaga fiinţă mărgăritarele şi reuşeşte să îl afle pe cel mai preţios, dar toţi dau pentru această împărăţie totul pentru a rămâne cu ea. Lucrurile valoroase din viaţa noastră au un preţ şi, aproape de fiecare dată, cele extraordinar de valoroase nu se pot cumpăra cu bani. Cât valorează pentru noi Împărăţia şi ce am fi dispuşi să dăm pentru a o avea: averea noastră, timpul nostru, relaţiile şi diplomele, inima noastră? De la fiecare dintre noi, Împărăţia pretinde un preţ pentru a se lăsa cucerită. Este inima noastră de fiecare dată dar vicisitudine vieţii si incompatibilitatea Împărăţiei cu multe aspecte ale societăţii noastre mai pretinde şi alte preţuri adiacente. Care este preţul pe care îl plătesc eu? Dar tu? Cat de scumpă este Împărăţia pentru noi?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Iertarea deplina

by Leave a Comment

(20 ianuarie, dimineata – Genesa 49-50)

Genesa 49

Un capitol al viitorului în prezent. Scris sub forma unei poezii evreieşti, acest capitol reuşeşte să îmbine elemente stilistice de o frumuseţe aparte cu dezvăluiri extraordinar de precise ale viitorului.

Din vorbele pe care Israel le adresează fiilor săi înţelegem încă o dată că viaţa unui om nu este un destin implacabil, fără putinţă de a intervenii asupra desfăşurării ei, fără capacitate de a-i schimba cursul. Fapta de astăzi este viitorul de mâine, obișnuita zilei este caracterul viitorului. Ruben este pedepsit din cauza desfrânării sale, Simeon şi Levi din cauza mâniei lor greu de stăvilit, Iuda este binecuvântat datorită îndrăznelii sale şi a vitejiei de leu.

Remarcabilă este şi încrederea de care Iacov dă dovadă în ce priveşte promisiunile lui Dumnezeu făcute părinţilor săi sau Lui. Atunci când dă fiilor săi partea de moştenire, Israel împarte ţara care nu era a lui dar care îi era promisa de Dumnezeu. Orice promisiune făcută de El, pentru Iacov este o realitate a zilei in care trăieşte pentru ca atunci când promite Dumnezeu, El cu siguranţă se va ţine de promisiune.

Genesa 50

Israel murise. Fiul său, Iosif i-a asigurat o înmormântare fastuoasă, vrednică de un părinte de rege. Dar moartea lui încheia un capitol în viaţa lui Iosif şi mai ales în cea a fraţilor săi. Descoperim că fraţii lui Iosif au gândit tot timpul că tatăl lor este o pavăză între ei şi răzbunarea legitimă a lui Iosif. Ce va face acesta acum când pavăza nu mai exista? Şi fraţii lui Iosif s-au temut. Împacă-te cu pârâşul tău cât timp eşti cu el pe drum pentru că poate să vină un moment când să fie prea târziu. Cere astăzi iertare, astupă astăzi găurile lăsate de comportamentul sau vorba rea! Iosif acordă încă o dată iertarea fraţilor săi, o iertare deplină care îl lasă să îi ajute în continuare!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Pilda celor diferiţi

by Leave a Comment

(19 ianuarie, seara – Matei 13:1-30)

Capitolul 13 din Matei pune, pentru prima data în Evanghelie, învăţătura Împărăţiei în termenii noi ai unei pilde. Pilda (parabola) este un instrument deosebit de puternic în învăţătura Domnului Isus. Folosind exemple din viaţa reală, foarte cunoscute oamenilor, Domnul Isus reuşeşte să capteze atenţia şi să realizeze legătura dintre ascultător şi învăţătura pe care doreşte să o transmită, legând adevărul spiritual mai greu de înţeles de realitatea practicilor zilnice, la îndemâna oricui. Punctul forte al unei pilde este concluzia care odată formulată, ia captiv ascultătorul până acesta formulează un răspuns coerent la aplicaţia pildei, pozitiv sau negativ.

Pilda semănătorului, dincolo de orice valenţa teologică îmbrăcată, reuşeşte să sublinieze încă o dată faptul că suntem diferiţi şi că reacţionăm diferit până şi la mesajul Evangheliei. Diferenţele există şi ele nu pot fi nici negate, nici nivelate. Un alt aspect al realităţii umane pe care pilda îl surprinde este cel al influenţei mediului asupra fiinţei umane. Dependent de mediul în care s-a născut, de experienţele pe care le-a avut, de cărţile pe care le-a citit şi de oamenii pe care i-a apreciat, omul, în relaţie cu Vestea Bună, poate să nu înţeleagă sau să creadă, poate să nu fie statornic sau deja pornit pe calea bogăţiilor lumii încât Evanghelia nu găseşte acolo un cămin în care să locuiască şi să poată rodii Din toate cele pe care le trăim de-a lungul unei zile de 24 de ore, câte se constituie într-o barieră în calea Evangheliei, putând să ne pună pe ochi acel văl prin care vedem, dar totuşi nu în lumina Evangheliei?

Cealaltă pildă, a neghinei, ne înspăimântă. Ne descurajează realitatea continuă a supravieţuirii lângă cel pe care îl considerăm neghină, imposibilitatea de a acţiona în forţă şi de a înlătura răul din faşă, locul ocupat ţinut de cel care nu produce nimic ci din contră va căuta tot timpul să consume resursele şi aşa puţine. Şi totuşi stăpânul îl ţine. Am înlocuit adesea, în bisericile noastre, parabola neghinei cu cea a mărului stricat care trebuie aruncat rapid, ca nu cumva să strice şi alte mere. Parabola mărului nu există însă în învățătura  Domnului Isus. Neghina va rămâne printre noi până la seceriş pentru că numai Stăpânul poate decide ce sa facă cu ea.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Dumnezeul lui Iosif

by Leave a Comment

(19 ianuarie, dimineata – Genesa 46-48)

Genesa 46

Iacov pleca spre Egipt. Pe drum se opreşte să se închine şi primeşte din partea lui Dumnezeu certificarea acţiunii sale. Egiptul va fi casa lor pentru o perioadă, Egiptul va fi locul în care se va naşte o naţiune ce nu va mai putea fi scoasă din istoria omenirii. Egiptul este locul dureros al naşterii Israelului dar Iacov era prea bucuros şi Dumnezeu nu îi strică această bucurie ci îl însoţeşte. Iosif pregătise pentru familia sa atât locul în care să se aşeze, Gosen, cât şi modalitatea prin care aceştia rămâneau netulburaţi de către egipteni – păstorirea trebuia să fie slujba lor de bază.

Genesa 47

În faţa strălucitului faraon se prezintă păstorul Iacov. Unul deţinea bogăţiile acelei părţi de lume şi fiecare zi de foamete îl făcea şi mai bogat, Iacov deţinea promisiunile lui Dumnezeu şi fiecare zi care trecea îl apropia şi mai mult de împlinirea lor. Nu ne naştem egali, unii se nasc în casa lui Faraon, cu toate posibilităţile, îmbrăcaţi în purpură, alţii se nasc în casa lui Iacov având doar o haină pestriţă şi perspectiva turmelor. Şi cu toate acestea diferenţa o poate astupa doar Dumnezeu. Cel născut Faraon va conduce Egiptul ani buni doar onorific pentru că acolo era cel născut între păstori dar care avea de partea lui Cerul întreg.

Genesa 48

Nu ştim cât de mult din religia şi obiceiurile Egiptului a trebuit să accepte şi să practice Iosif, în fond era căpetenie cu mare vază şi sistemul politic de astăzi îşi are rădăcinile şi în cel de atunci. Ştim însă ca Dumnezeul adevărat a rămas tot timpul Dumnezeul său. Israel era pe moarte şi Iosif hotărăşte să îşi ducă copiii născuţi în Egipt înaintea tatălui său pentru binecuvântare. Sunt momente în care Iacov devine profetic şi cuvintele rostite de el în dreptul fiecăruia vor fi o sinteză a secolelor ce vor urma.

Încă o data Dumnezeu schimbă orânduirile oamenilor. Iosif ar fi vrut ca ordinea să se respecte: Manase şi Efraim şi nicidecum altfel dar, oricât de mult ar ţine Iosif, atunci când Dumnezeu alege, alegerea este definitivă: Efraim şi apoi Manase. Decizia Lui şi apoi hotărârile noastre, părerea Lui şi apoi părerile noastre.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Lacrimile iertarii

by Leave a Comment

(18 ianuarie, dimineata – Genesa 43-45)

Capitolul 43

Drama continuă. Treceau zilele, una după alta iar criza era tot mai adâncă în ţară. Iacov nu se putea hotărî ce să facă în privinţa cererii acelui stăpân din Egipt: să îl trimită sau nu pe Beniamin cu fraţii săi. Mai trimisese odată pe Iosif departe de el şi până acum sufletul îi era ars de urmările acelei trimiteri. Dacă se hotăra să îl trimită, atunci trebuia să se pregătească pentru ce era mai rău. În plus stăpânul acela nici nu le era binevoitor. Dar pentru supravieţuirea celorlalţi trebuia să îl decidă, să rămână cu sufletul pustiu.

Şi iată-i din nou în Egipt. Stăpânul le oferea un privilegiu care îi înspăimânta. Sosirea la palatul lui Iosif a fost pentru fraţii lui prilej de mare îngrijorare. La masă au încercat să fie voioşi, să arate bunăvoinţă faţă de acela care îi putea lua robi. În celalalt colţ inima lui Iosif sângera. Paharul dulce al răzbunării îi provoca şi acum lacrimi. Ar fi fost atât de bine să se poată descoperi, dar, printre zâmbetele şi politeţurile aruncate şi de o parte şi de cealaltă Iosif pregătea ultima tranşă a plăţii trecutului său zbuciumat, ultimul test pentru fraţii săi. Ieşind în dimineaţa aceea pe porţile cetăţii fraţii lui Iosif s-au simţit uşuraţi, credeau că au reuşit să plece toţi cu mâncare.

Capitolul 44

La Beniamin este paharul! O veste ca un trăsnet! Aşadar au pierdut totul şi odată cu Beniamin era pierdut şi tatăl lor. Beniamin va fi robul acelui stăpân fără inimă din Egipt, cu siguranţă ca el le înscenase totul. Acolo, la porţile cetăţii, fraţii lui Iosif dădeau ultimul test al familiei care se va transforma în naţiune. Puteau să îl lase pe Beniamin acolo şi să plece, doar aveau experiență în astfel de fapte. Dar nu, de data aceasta toţi se întorc pentru a mijloci pentru cel care era inima tatălui lor. Văzându-l pe Iuda cum mijloceşte pentru Beniamin, pentru tatăl său, Iosif pricepe: testul luase sfârşit, mânia şi răzbunarea nu îşi mai aveau locul.

Capitolul 45

Un capitol emoţionant. Durerea zilelor de temniţă, a acuzării pe nedrept, a depărtării de casa tatălui său, toate acestea deveneau istorie pentru Iosif. Iertarea este un fapt aproape nefiresc dar odată ce ea intervine în vieţile noastre, râul lacrimilor, al dulcilor lacrimi, se dezlănţuie. Relaţiile sfărâmate altă dată, sunt puse laolaltă de lacrimile iertării, evenimentele care altă dată ne răneau acum primesc o altă conotaţie, una pe care o vedem în lumina lui Dumnezeu.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Formalismul religios

by 1 Comment

(17 ianuarie, seara – Matei 12:1-21)

Formalismul, legalismul religios. O lupta de secole între formă şi fond. O luptă pentru care oamenii au fost în stare să se ucidă unii pe alţii, să treacă prin ascuţişul sabiei sau focul rugului mii de fraţii de-ai lor care refuzau să respecte aceleaşi lucruri pe care ei le considerau de o importanţă majoră. Cred că această luptă se dă puternic în sufletul fiecărui credincios, imediat cum a fost întâlnit acesta de harul Domnului Isus, cum lupta a început. Creştinul formal va accepta uşor o schimbare vizibilă în ochii oamenilor dar va întâmpina probleme atunci când va trebuie să accepte schimbarea inimii. Creştinul fondului de fiecare dată va fi judecat de cel formal tocmai pentru libertatea în care înţelege să trăiască.

“Fiul Omului este Domn şi al sabatului!” este afirmaţia care ar fi trebuit să pună capăt luptei dintre formalismul religios şi spiritualitatea care transformă interiorul omului. Înţelegerea acestui lucru ne va conduce inevitabil către respectarea celuilalt, către acceptarea lui chiar dacă este diferit nouă. Domnul Isus subliniază aici încă o dată faptul că Împărăţia are ca principiul mila care se revarsă către cei care ne înconjoară şi nu respectarea habotnică a unui set de reguli fixe.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Iosif şi iertarea

by Leave a Comment

(17 ianuarie, dimineata – Genesa 41-42)

Capitolul 41

Ceasul lui Dumnezeu merge greu dar nu întârzie niciodată. Venise vremea lui Iosif. Anii de temniţă se sfârşeau, lecţiile le învăţase, era timpul să păşească la alt nivel. În faţa lui Faraon, bărbat de acum,  Iosif nu se sfieşte să-L recunoască pe Dumnezeu drept autor al viselor, capabil să împlinească ceea ce îşi propune, un Dumnezeu cu o voinţă proprie, independent de dumnezeii Egiptului, un Dumnezeu care conduce cu mână tare istoria naţiunilor. Pentru această îndrăzneală putea să cunoască din nou vitregiile închisorii sau chiar moartea. Dar nimic nu este mai important pentru Iosif decât să rămână de partea Celui care i-a mângâiat inima în pribegia lui.

Faceţi cunoştinţă cu Ţafnat-Paeneah (Descoperitorul de taine). El s-a născut departe de orice posibilitate umană de a fi important în Egipt. A fost urât de fraţii săi, vândut ca sclav, îngrijitor în casa lui Potifar. A refuzat ocazia oferită de soţia lui Potifar, ocazie de a fi un întreţinut cu un cuget murdar şi a preferat puritatea chiar dacă aceasta însemna închisoarea. Îl alege de fiecare dată pe Dumnezeul părinţilor săi chiar dacă este departe de familie, străin într-o ţară străina cu prea multe experienţe care îl puteau determina să fie supărat pe acest Dumnezeu. Iosif evreul ajunge Ţafnat-Paeneah tocmai pentru ca atunci când Dumnezeu este de partea ta nu există uşi pe care să le poată închidă oamenii.

Numele copiilor săi ne vorbesc însă despre inima lui Iosif, o inimă în care tristeţea avea un locaş bun iar dorul creştea nealinat, o inimă în care durerea trădării îşi cânta adesea balada plină de lacrimi. Manase (Uitare) exprimă dorinţa lui Iosif de a scoate din inimă ceea ce îi întrista zilele, Efraim (Rodire) îi aminteşte de fiecare dată că oricât de mare succes ar avea, pentru el Egiptul este o ţară a întristării.

Capitolul 42

Începe cel mai agonizant episod al iertării din Sfânta Scriptura. Iertarea este un act uman aproape nefiresc, iertăm greu, dureros de greu şi Iosif nu face excepţie. Ar fi putut ca acest episod dintre el şi familia sa să se termine în două versete, în câteva cuvinte dar procesul iertării lui Iosif se întinde pe câteva capitole. Îi vede venind şi îi recunoaşte, le vorbeşte aspru şi prin tălmaci deşi le cunoştea graiul, îi acuză de spionaj, îi face să cunoască temniţele egiptene plătindu-le parcă cu aceeaşi monedă. Lacrimile lui Iosif sunt lacrimile stârnite de o rana aşa de veche şi aşa de adâncă. Plângea şi bandajul de pe rană era smuls producându-i  şi mai multă durere. Iertare? O nu, Dumnezeu întorsese şi pentru el roata vieţii! Vorbele lui Iacov de la sfârşitul capitolului măresc şi mai mult dramatismul acestei istorii. Era poate prea mult pentru bătrânul Iacov, durerea intrase în sufletul lui odată cu pierderea lui Iosif şi acum era smuls şi Beniamin.

Iertarea vindecă rănile celui greşit dar mai ales celui căruia i s-a greşit. Dar iertarea este un proces aşa de dificil!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Avraam şi Dumnezeu

by Leave a Comment

(5 ianuarie, dimineata – Genesa 13-15)

Capitolul 13

Ce face farmecul lui Avraam este relaţia pe care el o cultiva cu Dumnezeu. O relaţie care a depăşit momentele cerere-ofertă (atunci când ai o relaţie cu Stăpânitorul lumii eşti înclinat să ceri foarte multe lucruri) şi se bazează mai mult pe închinare. Oriunde ajungea să îşi întindă corturile Avraam făcea şi un altar pentru că  Dumnezeul lui era Dumnezeu prezentului, nu uitat undeva în copilărie, adolescenţă, casa părinţilor sau biserica adesea  nefrecventată. Şi îmi mai place ceva la Avraam. În disputa cu Lot, Avraam alege relaţia în detrimentul câştigului. “Te rog, să nu fie ceartă între tine şi mine” este îndemnul care a străbătut secole ca semn al prieteniei care se jertfeşte. Acest tip de prietenie nu se termina atunci când intervin interesele, sau situaţiile nefavorabile. Ea nici măcar nu ţine cont de vârstă, când este oferită, este oferită cu inimă largă.

Capitolul 14

Unul dintre cele mai misterioase capitole din Sfânta Scriptura. Şi acum, întrebări de genul: cine este Melhisedec? unde era Salemul şi ce era Salemul? şi multe altele încă mai frământă mintea gânditorilor. Prietenia pe care Avraam i-o purta lui Lot îl determină să plece într-o misiune de salvare, îl scoate din zona de confort şi siguranţă şi îl aduce pe un câmp de bătălie. Melhisedec primeşte apoi zeciuială de la Avraam, într-un moment în care acesta era victorios (şi după rigorile războiului el ar fi trebuit să primească tributul celorlalţi împăraţi).

Capitolul 15

De pe ce principii sunt mântuiţi cei din lumea veche? Ei nu îl cunoşteau pe Cristos şi informaţiile despre venirea Lui erau aşa de vagi încât cred ca nimeni nu le-a înţeles. Şi, cu toate astea, nu putem crede ca Avraam, Lot, Isaac, Noe nu sunt oameni mântuiţi. Acest capitol introduce un concept care este posibil să stea la baza salvării lor: legământul cu Dumnezeu. Încă o data Dumnezeu se autolimitează si face cu Avraam un legământ, legământ în care promisiunile şi acţiunile lui Dumnezeu sunt cu mult deasupra cerinţelor Lui. Avraam îl crede pe Dumnezeu şi această credinţă, într-un ocean de idolatrie îl face pe Avraam neprihănit.

Descoperim, tot aici, un Dumnezeu care are în mână nu numai balanţa păcatelor personale, ale individului, ci si pe cele ale unei naţiuni. Există păcate personale dar există şi unele colective. Nelegiuirea amoriţilor nu atinsese vârful de neacceptat. Ei puteau să dea înapoi, să se pocăiască şi Dumnezeu le acordă timp pentru asta. Timp pentru ei, timp pentru noi, ca naţiune. Cât de lung este acest timp nu putem şti, ştim doar că păcatul de astăzi, al societăţii noastre îl scurtează tot mai mult.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Ispitirea Domnului

by Leave a Comment

(4 ianuarie, seara – Matei 4)

Plecat de la Iordan, singur, după 40 de zile de post, de asceză, Domnul Isus primește testul ce vine prin Adversar. Niciodată adevăratele teste nu vin după perioade de victorii spirituale ci în momente de slăbiciune, în momente în care probabilitatea căderii este foarte mare. Sunt trei mari niveluri la care Satan face apel in ispitirea Domnul Isus, niveluri la care suntem atacați şi noi, in fiecare zi:

– nevoile fizice – daca El era Fiul lui Dumnezeu cu siguranța că nu trebuia să piară in pustie din cauza foamei. Dumnezeu ar fi înțeles nevoia de hrana, nu l-ar fi judecat pentru aceasta. Ce alegi: ascultarea de Dumnezeu sau satisfacerea nevoilor umane (adeseori satisfacere care Îl folosește ca scuză pe însuși Dumnezeu)? Oricare ar fi nevoile noastre, acestea nu pot niciodată concura cu voia lui Dumnezeu.

– câștigurile imediate – era cunoscut printre evreii acelei perioade ca Mesia va apărea dintr-o data din cer, coborând de pe streașina templului (Maleahi 3:1). Folosind tendențios pasaje din Scriptura Împotrivitorul îl îndeamnă pe Domnul Isus să facă ceea ce oamenii s-ar fi așteptat: să se prezinte în mod strălucitor. Era voia lui Dumnezeu ca El să fie Mesia? Atunci să se arate oamenilor in așa fel încât ei sa îl accepte imediat. De cate ori nu nesocotim si noi învăţătura unitara a Scripturii si bazându-ne pe un singur pasaj, acționam si acțiunea ne aduce un câştig imediat? Poate să fie un câştig în celebritate, unul material sau multe altele, la fel de vinovate pentru că nu au ţinut cont de întreaga Scriptură.

– putere, glorie – era planul Lui Dumnezeu ca Domnul Isus să stăpânească întreg universul? Dacă da atunci Satan putea să împlinească acest plan mult mai repede. Ai nevoie de glorie, de putere? Toate acestea se pot împlinii la clipeala ochiului cu o singură condiţie: închinare înaintea Împotrivitorului. Dar El a ales Crucea, a ales jertfa. Prin aceasta s-a făcut Domn peste toţi şi toate. Iar domnia Lui va fi veşnică. În lumea noastră de prea multe ori puterea, gloria este asociată cu răul. Satan încă mai dă iluzia puterii, a gloriei oamenilor în schimbul închinării. Vremelnică înșelăciune!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Distribuie:

Avraam, tatal credinciosilor

by Leave a Comment

(4 ianuarie, dimineata – Genesa  10-12 )

Genesa 10
Istoria natiunilor incepe cu Sem, Ham si Iafet. Putem intelege mult mai bine istoria daca o filtram prin faptele lor si ale urmasilor lor. Atunci si acolo se puneau bazele civilizatiei umane si adeseori aceasta s-a facut prin sabie si reguli stricte. Dintr-o data, egalitatea oamenilor disparea, pentru ca atunci cand Dumnezeu nu este un agent activ si foarte prezent in societate astfel incat  sa garanteze libertatea persoanei, ceilalti oameni nu o vor face decat pentru ei, in detrimentul celor asupriti. Nimrod s-a ridicat deasupra celorlalti, avea forta dar avea si viziuni expansioniste. El a reusit sa puna bazele unor cetati care vor exista mult in istorie (Ninive). Nu ni se vorbeste despre vreo relatie intre el si Dumnezeu.
Genesa 11
Noe imbatranea in fiecare zi mai mult si ei erau tot mai multi. Despre Adam doar batranul Noe mai amintea si tot el spunea ca este de datoria oamenilor sa mearga, sa supuna si sa cucereasca pamantul. Dar acestea presupuneau efort, dedicare, primejdii. Iar ei erau ca o mare familie, unita si statornica. Au fost atat de statornici incat au pus bazele arhitecturii si au inaltat prima cetate faimoasa din istorie cu un turn de invidiat. Babelul este prima incercare de sfidare a cerului, primul semn de revolta organizata, prima incercare de stapanire care ignora Stapanitorul.  S-a sfarsit rau si ireversibil, ca orice alte incercari de acelasi gen.
Iata cum a vazut Babelul unul din marii pictori – Pieter Brueghel cel Tanar:

55122

Genesa 12
Intra pe scena istorie semitii, oameni asa de urati de alte natiuni dar care au avut un impact puternic asupra omenirii.  Cu doi dintre ei, Avram si Lot, Dumnezeu mai face un pas in planul sau de rascumparare. Istoria lui Avram cu Dumnezeu este una fascinanta, este istoria apropierii reale a unui om imperfect dar ascultator, batran si intelept de un Dumnezeu iubitor.  Domnul este Dumnezeu si Avram stie ce inseamna asta; cand primeste o promisiune o pune cu drag in camaruta inimii si tace. Nu intreba cand se va intampla, cum se va intampla si de ce se va intampla, o primeste si tace pentru ca stie ca Domnul este Dumnezeu. Avram nu avea timp sa fie un copil rasfatat care tine mortis sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri. El stia sa asculte si sa se inchine aceluiasi Dumnezeu caruia ne inchinam si noi. Si asta da de gandit!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.
Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:
– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta su

Distribuie: