De la sublim la ridicol

by Leave a Comment

(25 ianuarie, seara – Matei 16)

Sunt multe implicaţii ale acestui capitol, implicaţii majore şi care ne-au urmărit timp de două milenii (de exemplu afirmaţia pe care Domnul Isus o face în vs. 18-19 a stat şi stă la baza întregii succesiuni apostolice în Biserica Catolică). Dar, dincolo de toate învăţămintele, capitolul 16 din Evanghelia lui Matei este capitolul lui Petru.

Istoria vieţii noastre se reflectă atât de bine în istoria pe care Petru o trăieşte în acest capitol. De la sublim şi aşa de aproape de adevăr, la greşit, departe de adevărata însemnătate a evenimentelor, de la încrezător la deziluzionat, Petru arată aşa de bine spre mersul sinusoidal al vieţii oamenilor, fiinţe limitate în timp, spaţiu şi înţelegere.

Totul pornise de la o întrebare. Era aceeaşi întrebare pe care Matei a pus-o în spatele fiecărui verset din cartea sa, întrebarea la care fiecare evreu trebuia să găsească un răspuns. Cine ziceţi că este Isus Cristos? O întrebare aparent simplă dar de care oamenii continuă să se împiedice.

Răspunsul vine de la impulsivul Petru care avea o sclipire de geniu călăuzit de Duhul Sfânt. În contextul acela, în care Petru trăia, era o întrebare dificilă cu un răspuns pe măsură. Domnul Isus tocmai refuzase să dea vreun semn fariseilor, semn care l-ar fi certificat oarecum. Ucenicii nu reuşesc nici măcar să deslușească dacă Domnul Isus se referea la pâine sau vorbea iar în pilde dar Petru vede şi vede desluşit: “Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Sa vezi desluşit ca Petru, în vremuri confuze este un act pe care numai harul îl lucrează în viaţa ta.

Şi când reuşeşti să vezi aşa şi îţi mai dai şi seama de isprava ta, începi să te consideri infailibil. Deja cunoşti detaliile Împărăţiei, ştii cum va acţiona Dumnezeu şi ştii şi de ce o va face aşa. Eşti deja un învăţător iar oamenii şi Însuși Dumnezeu ar trebui să te asculte.  Ce nu şti însă este că deja ai coborât în ţărână, că greşeşti şi doar ai învăţat prima literă iar până la ultima mai este drum lung. Petru urcă pe cele mai înalte trepte ale adevărului ca în minutul imediat următor să se vadă greşit, departe de intenţiile Domnului Lui, departe de adevăr. O lecţie amară! Dar lecţiile amare sunt cele din care învăţăm cel mai mult!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Scânteia nădejdii ce rămâne

by Leave a Comment

(25 ianuarie, dimineata – Exod 12-13)

Exod 12-13

Atunci când citim capitolele urgiilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra Egiptului tindem să trecem repede peste versete. Ştim că acolo erau femei, copii, bătrâni, neajutorați. Ştim vag cam ce au însemnat fizic urgiile, dar haideţi să facem un experiment! Să încercăm să ne imaginăm evenimentele precum scenele unui film. Toate urgiile: apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti, moartea turmelor, bubele oamenilor, grindina, lăcustele, întunericul profund erau elemente ale unei realităţi terifiante. Fiecare egiptean era personaj într-un film horror din care nu se putea desprinde. Adormeau şi se trezeau în el iar moartea îi întâmpina la fiecare colţ de stradă.

Însă noaptea cea mai grea abia acum urma. Pentru egipteni era noaptea în care aveau să îşi piardă moştenitorii iar strigătul lor de durere se va auzi până departe. Pentru Israeliţi era noaptea în care, în sfârşit, ei aveau de făcut câte ceva. Aveau să înveţe valoarea sângelui şi a jertfei care îi izbăveşte de la moarte, să mănânce în grabă, pregătiţi pentru un drum pe care nu îl cunoşteau, aflaţi la ordinele unui Dumnezeu care îi uimise zile la rândul şi care acum le promitea, lor, sclavilor, o altfel de ţară, numai a lor.

În noaptea aceea, printre strigătele care se auzeau de la fiecare casă egipteană, Moise şi Aron îşi făceau drum spre palatul lui Faraon. Aveau să găsească un om plâns, temător, îngenuncheat care se recunoştea înfrânt şi le dădea lor bunul cel mai de preţ: libertatea.

Priviţi-i: peste 2.000.000 de oameni (spun cercetătorii) pornesc pe acelaşi drum. Sunt îmbrăcaţi în haine noi dar gârboviţi, au în mâinile crăpate vase de argint şi de aur iar în ochi o scânteie. După 430 de ani la ei venise Dumnezeu şi acum lăsau în urmă o ţară a durerii, fricii, lacrimilor, muncii istovitoare şi robiei pentru o ţară în care curge lapte şi miere, o ţară a libertăţii. Iar scânteia era cea a speranţei care nu piere pentru ca este legată de un Dumnezeu care îşi aduce aminte de promisiunile date.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Oamenii şi regulile

by Leave a Comment

(24 ianuarie, seara – Matei 15:21-39)

Prima parte a acestui pasaj ne pune în încurcătură. Dacă tocmai îi certase pe farisei pentru că ei aplicau regulile spirituale într-un sens extrem de strâns, mai degrabă în favoarea legii decât în favoarea închinătorului, acum Îl găsim pe Domnul Isus într-o ipostază cu totul nouă şi neobişnuită.

Oamenii erau implicaţi şi adesea victime ale războiului spiritual nu numai în Israel. Lupta spirituală se dădea şi pe alte fronturi, străine poporului Legământului şi victima de data aceasta era o copilă. Cu ce greșise?, dacă greşise, care erau implicaţiile genealogice? nu ştim. Ştim doar că era vorba de o fetiţă şi tocmai acest statut era un argument suficient pentru a o aduce în atenţia lui Isus Cristos. Şi povestea ar fi trebuit să se încheie cu o vindecare rapidă şi o învăţătură moralizatoare cu privire la felul, adevărat de altfel, în care Evanghelia va lucra peste granițele Israelului. Dar răspunsul Mântuitorului ne şochează prin duritate, sentiment de nepăsare şi conformism religios. Cum? O fată, poate nevinovată, este muncită de un drac, o mamă disperată îi imploră ajutorul recunoscându-L drept Mesia şi El face apel la superioritatea şi întâietatea evreilor?

Atunci când acuzi puternic formalismul şi legalismul religios rişti să te apropii prea mult de anarhie religioasă. Iar anarhia pare să fie cuvântul de ordine al vremurilor noastre. Aplicăm învăţătura Domnului Isus în fel şi chip, subliniem în extremis o parte a învăţăturii Evangheliei în detrimentul alteia şi ne considerăm, adesea, minunaţi, speciali şi depozitari ai adevărului prin aceasta. Afirmăm că Domnul Isus a acuzat legalismul dar uităm adesea că nu a încurajat niciodată anarhia. Multitudinea de idei şi practici religioase, neacceptarea celuilalt pentru că el crede şi se închină diferit şi multe alte aspecte de genul acesta încurajează un anarhism profund care dezbină trupul lui Cristos.

Da, era doar o fetiţă şi da, era rugăciunea îndurerată a unei mame. Dar existau reguli trasate pe care Domnul Isus vrea să le urmeze, reguli la care El ţine, pe care El nu le înlătură. A eliberat biata fetiţă pentru a ne demonstra, încă o dată, că regulile sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor, dar a ezitat să o facă tocmai pentru a ne spune că regulile există şi ele au adesea un fundament bun.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Efectele urgiilor

by Leave a Comment

(24 ianuarie, dimineata – Exod 9-11)

Exod 9

Poate că la început fusese distractiv şi chiar antrenant. Era interesant să observi de pe margine bătăliile dintre Moise şi Faraon, dintre două ideologii, dintre două sisteme spirituale. Dar deja era prea mult. Erau afectate bogăţiile lor, resursele lor de trai (vitele, recoltele), era afectată sănătatea lor (băşicile fierbinţi). Zi de zi Dumnezeul evreilor ieşea victorios. Zi de zi egiptenii sărăceau şi israeliții prosperau şi creşteau în încredere în Dumnezeul lor. Oare cum se va sfârşi totul?

Poate să fie distractiv să asculţi o idee sau alta, să urmăreşti o dezbatere cu valenţe spirituale sau alta. Dar să se transforme totul într-o afacere personală, acele idei sau discuţii să îţi afecteze profund viaţa, finanţele, sănătatea este pur şi simplu prea mult. Când eşti pe margine nu trebuie să iei nici o decizie dar când vei fi prins în horă tot ce te înconjoară va reclama decizia ta.

Exod 10

Dumnezeu scria cu ei istoria şi acea istorie se va povesti din generaţie în generaţie. Va deveni istoria dragă inimilor israeliţilor, istoria a ceea ce îi face deosebiţi printre noi: însuşi Dumnezeu a intervenit pentru ei, El i-a izbăvit, El   le-a dar un nume şi o ţară.  Dumnezeul cel Adevărat era Dumnezeul lor şi asta îi făcea mai puternici decât cea mai puternică naţiune a vremii.

Exod 11

Acolo, în corturile sclavilor, Dumnezeu avea să pregătească ultima şi cea mai cumplită dintre urgiile care s-au abătut asupra Egiptului. Nu era suficient că ţara le fusese distrusă de diverse evenimente nefaste, nici că au trebuit să convieţuiască zile cu lăcustele, broaştele, păduchii şi nici măcar că trupul lor simţise asprimea loviturilor lui Dumnezeu. Acum aveau să îşi piardă toţi primul născut. Nu poţi înțelege deplin grozăvia acestei urgii până nu eşti părinte. Nu sunt lacrimi mai amare ca acelea care îţi sunt provocate de suferinţa copiilor tăi, nu este încercare mai mare ca aceea prin care trec copii tăi.

De ce toate astea? Pentru că un om, un sistem politic, monarhic se credea suficient de puternic să Îl sfideze şi să Îl refuze pe Dumnezeu. Nu sufereau doar cei din sistem, cei care luau deciziile, suferea întreg poporul.

Oamenii de ştiinţă au analizat evenimentele nefaste care s-au abătut asupra Egiptului acelei perioade şi iată o parte din concluziile lor:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kGACkMBxZNs&hl=en&fs=1]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=o_oreLXrEXg&hl=en&fs=1]

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Subjugarea Evangheliei

by Leave a Comment

(23 ianuarie, seara – Matei 15:1-20)

Ce legătură există între oamenii răscumpăraţi şi Evanghelie? Cum o folosesc aceştia pe parcursul vieţii? Evanghelia îi cucereşte sau ei reuşesc cumva să cucerească Evanghelia? Fariseii şi cărturarii păzeau cele scrise şi cu toate acestea Domnul Isus găseşte atât de multe lucruri de judecat la ei. Cu legea la dreapta lor şi cu realitatea tot timpul în faţa ochilor, fariseii au făcut ceea ce orice creştin legalist, dogmatic face: au subjugat cuvintele vieţii,  realităţii, în loc să lupte astfel încât realitatea să fie înghiţită, transformată de aceste cuvinte.  Făcuseră din legea ce trebuia să arate către Dumnezeu, să deschidă căi către împăcare cu el, o lege care omora, judeca, găsea vinovaţi. O lege care în loc să cucerească inima semăna frica printre cei sinceri şi corupţia prin cei mulţi. Era o lege care sublinia detaliile dar trecea sub preş lucrurile mari, o lege a spălării pe mâini dar şi una care reuşeşte să eludeze respectul părinţilor. O lege a datinilor şi a moştenirilor spirituale decât o lege a apropierii de Dumnezeu.

Nu facem şi noi acelaşi lucru de atâtea ori cu Evanghelia? O subjugăm preconcepţiilor noastre, moştenite şi niciodată verificate, tradiţiilor pe care le care le purtăm cu credincioşie din generaţie în generaţie dar al căror fond l-am uitat de mult, părerilor noastre de bine şi de “aşa ar trebui să fie”. Am făcut adeseori din ea legi, reguli, modalităţi exclusiviste pe care le aplicăm mai repede celorlalți decât nouă,  în loc să O primim şi să O lăsăm aşa cum este: Vestea Bună care ne-a cucerit inimile.

Dincolo de toate regulile şi legile pe care le putem extrage din Sfânta Scriptură ar trebui să înţelegem că ea, Biblia, ne este dată pentru a pune stăvilar lucrurilor întinate care ne pot ieşi din inimă. Ea este un medicament personal, un sirop pe care trebuie să îl bem în fiecare dimineaţa pentru a nu fi otrăviţi de mersul inevitabil prin pustia lumii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Zeii Egiptului

by Leave a Comment

(23 ianuarie, dimineata – Exod 7-8)

Exod 7-8

Faraon nu este o persoană uşor de convins . De fiecare dată gusta din asprimea unei urgii, asprime pe care o uita în ziua imediat următoare. Voise să scape de evrei, să îi împuţineze şi acum, când avea oportunitatea, se răzgândise. Parcă totuşi erau buni sclavii aceia în ţară, muncile pe care le făceau ei nu puteau fi înlocuite.

Asistăm încă o dată, ca de multe ori pe parcursul istoriei, la capriciile unui suveran care fac întreg poporul să sufere. Apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti  nu îl afectau doar pe Faraon şi pe cei care luau decizii la curtea lui. Ele erau plăgi ce loveau direct şi în omul simplu, în cel care îşi vedea de treabă. Apartenenţa noastră la un sistem ne face părtaşi la bucuriile sistemului dar ne va aduce şi problemele sistemului.

Omul a simţit întotdeauna nevoia să se închine. Fie că s-a născut într-un imperiu cu tradiţie (Egiptul) sau într-un trib uitat de lume, fiinţa umană şi-a conceput o divinitate în faţa căreia s-a închinat şi de la care a cerut ajutor. Şi orice sistem religios ar fi fost conceput, acesta era valid până ce alt sistem sau altă divinitate îl dovedea nesemnificativ şi lipsit de putere.  Aşa este istoria religiilor dar aşa este şi istoria noastră. De câte ori pe drumul vieţii nu suntem nevoiţi să renunţăm la păreri religioase, la opinii pe care le considerăm valide spiritual pentru că Dumnezeu ni le-a invalidat? Viaţa este un continuu proces de cunoaştere, cunoaştere ce poate fi aplicată şi spiritualului. Acum cunoaştem în parte, dispuşi să renunţăm, fără a fi loviţi de urgii, la opiniile pe care Cartea Sfântă ni le arată greşite, pentru a cunoaşte desăvârşit atunci, la capătul cărării.

Preotul Egiptului, Faraon, trebuia să se plece, trebuia să recunoască supremaţia unui Dumnezeu pe care nu îl cunoştea, al cărui mare maestru nu era. Urgie după urgie lovea în sistemul lui religios, zeu după zeu era afectat de urgiile pe care le stârneau Moise şi Aaron. Nu era doar o luptă a evreilor contra egiptenilor, era şi un duel al lui Dumnezeu cu presupusele divinităţi egiptene.

Iată o parte din zeii Egiptului:

Numele zeului Pe cine stăpânea Simbolul puterii
Aker Pământ – ajuta pe morţi Două capete de lei
Aton Zeul soare
Bes Ajuta la naștere – dăruitor de bărbăţie Grup de demoni
Hechet Zeiţa primordială Broască
Isis Zeiţa vieţii şi vindecării Om
Chepri Zeul primordial – Soare răsare Cărăbuş
Knum Dăruitorul Nilului – Făcătorul omenirii Om cu cap de berbec
Mut Ochiul Soarelui Vultur sau om
Nut Zeiţa cerurilor – mama corpurilor cereşti
Osiris Stăpânea peste Faraonii morţi, viaţă, vegetaţie
Ra Zeul soarelui şi al cerului – zeu naţional Om cu cap de uliu
Seichet Păzitorul vieţii – apărătorul morţilor Scorpion
Set Zeul haosului, pustiului, furtunii, recoltei
Sotis Zeul apelor Nilului
Termutis Zeița fertilităţii, recoltei şi a soarelui Şarpe

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Rolul minunilor

by Leave a Comment

(22 ianuarie, seara – Matei 14:22-36)

Obosiţi, după o zi încărcată ucenicii Domnului Isus treceau de partea cealaltă (spre Ghenazaret). Se luptau cu valurile dar erau obişnuiţi să iasă învingători din această luptă. Maestrul lor rămăsese pe ţărm, urcase pe munte şi probabil se ruga acolo, singur. Trecuseră multe ore, vântul era tot mai primejdios şi ei se gândeau la minunea pe care Domnul Isus o făcuse prin mâinile lor. Oricum ar fi făcut numărătoarea nu ieşeau decât cinci pâini şi doi peşti. Cum este posibil ca din atât de puţin să  hrăneşti cu mult peste 5.000 de oameni şi să rămână 12 coşuri cu firimituri? Şi totul a trecut prin mâinile lor!

Între 3 şi 6 dimineaţa, când lupta cu valurile continua, Domnul Isus a venit la ei umblând pe mare. Petru, impulsivul Petru, pleacă spre Domnul Isus plin de credinţă dar mulţimea valurilor ameninţătoare îi sădeşte îndoială în suflet. După o experienţă aşa de puternică ucenicii simt nevoia să I se închine şi să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu.

Teologii spun că minunile înfăptuite de Domnul Isus au avut drept rol, pe lângă efectele imediate, să-L dovedească o dată în plus drept Fiu al lui Dumnezeu. Ce rol au minunile în viaţa noastră? Mai avem noi astăzi nevoie de a vedea minune după minune şi vazându-le să credem? Cei care au fost vindecaţi de diferite boli vor sfârşi murind pentru că toţi oamenii mor, cei care au trăit rezolvarea miraculoasă a problemelor lor se vor lovi de altele. Minunile ne pot întări credinţa, da nădejde în viitor şi încredere în promisiunile lui Dumnezeu dar singura minune de care viaţa mea cu adevărat se leagă este cea a salvării propriului suflet, a înfierii în familia lui Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Limitele suferinţei

by Leave a Comment

(22 ianuarie, dimineata – Exod 4-6)

Exod 4

Moise cunoştea bine secretele negre ale Egiptului. Ştia cât de aspru sunt trataţi fraţii lui acolo, cunoştea şi mijloacele de asuprire ale egiptenilor. Se pare că atunci când fugise din Egipt, Moise spuse un adio definitiv ţării. Eşecul de a apăra poporul din care provenea cântarea greu în el. Iar acum, când Dumnezeu îl trimite, Moise stă pe gânduri şi este înclinat să refuze. De ce ar mai încerca să facă același lucru ce odată i-a ieşit rău? Şarpele stăpânit (Diavolul), lepra vindecată (păcatul), apa transformată în sânge (mijlocul de salvare) erau toate în puterea Celui care îl trimetea; misiunea lui era acum sub coordonarea directă a lui Dumnezeu şi cu toate acestea Moise refuză.

Ştia că este gângav. Ştia că acest defect l-a urmărit toată viaţa aducându-i multe momente penibile sau dificile. Şi cu toate astea Moise refuză posibila ofertă de vindecare. Pleacă de la întâlnirea cu Dumnezeu tot bâlbâit, dar, de data aceasta, un bâlbâit care avea un mandat extrem de important.

Moise, blândul Moise, învăţa să meargă la porunca lui Dumnezeu chiar şi atunci când nu avea toate informaţiile, chiar şi atunci când eşecul părea doar o chestiune de timp. Moise trebuia să înveţe să se încreadă în Dumnezeu dar procesul acestei învăţări a fost tot timpul unul dureros şi anevoios.

Exod 5

Începe bătălia. Faţă în faţă vor fi puşi acum Faraon, reprezentantul celui mai puternic imperiu al vremii şi Moise, reprezentantul unui popor de sclavi şi al lui Dumnezeu. Faraon se considera mare preot al tuturor dumnezeilor din Egipt, inclusiv al Dumnezeului pe care îl puteau avea sclavii aceia, evreii. Astfel, propunerea cu care a venit Moise nu numai că era una neîntemeiată şi făcută special pentru a-i opri pe oameni de la muncă dar îl şi jignea profund. El, Faraon, ar fi trebuit să ştie de năzuinţa acestui Dumnezeu. Cumva aceşti sclavi îi puneau la îndoială preoţia?

Aşa a început o perioadă şi mai grea pentru evrei. Dar fusese o perioadă ce se anunţa mai uşoară; Moise venise cu speranţa că Dumnezeu îşi adusese aminte de poporul său şi de promisiunile pe care i le făcuse. Moise vorbise despre eliberare, despre o viaţa mai bună, despre acea ţară promisă de mult în care curgea lapte şi miere. Iar acum se alegeau cu un Faraon supărat pe ei, pus să îi distrugă.

De ce a ales şi alege Dumnezeu, adeseori, calea cea mai complicată de rezolvare a unei probleme? Putea să îl ucidă pe Faraon sau să îl determine aşa de uşor să îi lase pe evrei să plece. Putea să intervină aşa de miraculos şi de rapid încât toată lumea să fie mirată. Putea să facă toate semnele dintr-o dată, putea şi putea şi putea. Ştim de cele mai multe ori toate căile prin care Dumnezeu putea să intervină pentru noi şi nu a făcut-o, dar înţelegem greu că pentru Dumnezeu e mai importantă inima şi educarea noastră decât spectacolul care să ne încânte şi să ne rezolve pe moment.

Exod 6

Moise s-a dus să vorbească din nou poporului din cuvintele lui Dumnezeu. Le-a spus din nou aceleaşi promisiuni, întărindu-le dar poporul nu a mai ascultat. Greaua robie, jugul aspru al egiptenilor, deznădejdea cruntă în care se trezeau în fiecare dimineaţă i-a împiedicat să audă. Şi Dumnezeu nu s-a supărat.

Există o limită de la care robia, deznădejdea, lacrimile cântăresc prea mult. O limită pe care nu  o trecem toţi dar unii, poate apropiaţi, o trec. Este limita la care orice judecată trebuie să înceteze, orice vorbă aspră nu îşi are locul. Este limita la care nici promisiunile, nici gândurile despre cât de bine va fi în viitor nu mai pot avea efect. Ce este de făcut atunci, pentru oamenii aflaţi dincolo de limită? O voce caldă, o apropiere plină de dragoste, un umăr dedicat lacrimilor, o slujire a lucrurilor mărunte sau a celor mari pot să fie căi către alinare. Dacă mâinile lor nu se mai pot ridica spre cer, se vor ridica ale noastre, dacă glasurile lor sunt prea stinse pentru a putea fi auzite, se vor auzi ale noastre pentru ei. Şi nu vom uita niciodată, pentru noi, pentru ei, ca Dumnezeul nostru alină dincolo de orice limită.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Studiind devotional

by Leave a Comment

Mi-am petrecut o bună parte a anului trecut printre materiale ale gândirii creştine critice. Am încercat să citesc tot mai multe opinii, să cunosc tot mai multe date legate de cartea de căpătâi a credinciosului. În drumul meu am întâlnit numeroase cărţi scrise bine, cu materiale care îţi tăiau răsuflarea, cărţi care m-au îmbogăţit lucrând la maturitatea credinţei mele.

La sfârşitul anului am simţit nevoia unei contrabalansări. Orice studiu intelectual, critic este un pas important şi aş spune eu obligatoriu în viaţa unui creştin sincer dar nu putem nega că acest studiu tinde să minimalizeze, prin natura sa, multe dintre bucuriile simple ale credinţei. De aceea, în 2009 mi-am propus să realizez un studiu devoţional al Sfintei Scripturi, studiu la care vă fac părtaşi.

De atunci bucuriile uitate şi parcă ascunse undeva în adâncul meu revin la viaţa. Iată una dintre ele:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=riVqgXw2xVQ&hl=en&fs=1]
Distribuie:

Cartea răscumpărării

by Leave a Comment

(21 ianuarie, dimineata – Exod 1-3)

Considerații generale Exod

Exodul este o carte plină de acţiune, nu te lasă nici un moment să te plictiseşti. Când crezi că lucrurile s-au aşezat, atunci apare un alt element care completează scena şi dinamizează acţiunea. Exodul este cartea răscumpărării, evreii de pretutindeni sărbătorind această răscumpărare de mii de ani. Exodul este povestea fascinantă a unui popor care îl are drept împărat pe Dumnezeu, un Împărat prezent care îi conduce militar, social, economic şi spiritual.  Exodul pune bazele unei noi naţiuni, o naţiune ce va stârni cele mai diverse sentimente de-a lungul istoriei. De asemenea, Exodul este o carte a simbolurilor; nenumărate elemente fac referire la Mesia, cel care va veni ca şi conducător al tuturor oamenilor: Moise, mielul pascal, stânca, etc.

Capitolul 1

Erau aproape 430 de ani de la sosirea în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale.  Anii trec repede, generaţiile se schimbă fără să bagi de seamă. În 430 de ani poporul lui Israel se înmulţise şi devenise puternic. Despre Iosif, Iacov, Dumnezeu şi promisiunea lui nu mai aminteau decât bătrânii, şi ei doar din vorbele altor bătrâni, seara, la gura focului. Erau poveşti frumoase cu care ei îşi creşteau copiii dar când aceștia deveneau maturi, uitau sau treceau tot ce au auzit de la bătrâni în sfera poveştilor din copilărie, pe care nu le mai crede nimeni. Speranţe de Canaan, de altfel de viaţa nu mai nutreau decât cei prea spirituali.

Ce repede se uită promisiunile lui Dumnezeu! Fără o dorinţă constantă de apropiere de El, dorinţă pe care să o nutrească fiecare generaţie în parte, orice cunoştinţă de Dumnezeu se poate pierde în trecerea anilor. Dincolo de toate cele pe care dorim să le lăsăm moştenire copiilor noştri, generaţiilor care vin după noi, ar trebui să avem o preocupare constantă de a-i duce în sala tronului lui Dumnezeu.

Evreii erau urâţi de Faraon şi de întreg Egiptul. Nu mai erau bineveniţi acolo, nu mai exista un Iosif care să contrabalanseze lucrurile, care să îi reprezinte cumva în faţa împăratului. Şi fiecare zi nouă era mai grea decât cea care trecuse. Noi porunci, noi îndatoriri. Acum mai trebuia să îşi ucidă şi copiii pentru a respecta porunca lui Faraon. Poporul lui Dumnezeu suferea durerile naşterii. Şi, ca o prefigurare a întregii lor istorii, în timp ce Dumnezeu îi iubea, celelalte naţiuni găseau că trebuie urâţi, ameninţaţi, stârpiţi.

Capitolul 2

Când auzim de o lege păgână dată împotriva copiilor lui Dumnezeu ne aşteptăm ca El să intervină în forţă, să răstoarne sisteme, politici, oameni, să înăbuşe totul în sânge ca lumea să rămână înmărmurită şi să nu mai îndrăznească să facă nimeni aşa ceva. Dar modul în care Dumnezeu intervine este adesea tainic. Priviţi, în palatul său Faraon decide ca orice copil de parte bărbătească să piară. Tot în palatul său unul din copiii evreilor, Moise, creşte ca fiu de Faraon, îngrijit de Faraon şi fiica lui, aproape de tronul oamenilor, care, de fiecare dată, va fi mult mai jos decât tronul lui Dumnezeu, aproape de deciziile oamenilor care nu vor putea niciodată suprima deciziile lui Dumnezeu.

Crescut printre egipteni, alături de ei în şcolile lor, la mesele şi sărbătorile lor, având promisiuni măreţe şi respectat de întreg poporul ca un fiu de Faraon, Moise ştie totuşi că este evreu şi ştie aşa de bine lucrul acesta încât acţionează conform lui. Cine l-a învăţat pe Moise despre apartenența lui la poporul evreu, cine l-a făcut părtaş suferinţelor evreilor? Sora lui, mama lui? Poate, dar este fascinant să vezi cum aceste învăţături date copiilor mici şi aparent atât de trecătoare, pot să formeze un caracter atât de puternic, de ales.

Capitolul 3

Moise, departe de luxul şi cinstea din Egipt, slujind ca păstor la oile lui Ietro, preotul Madianului. După 40 de ani de lecţii înalte în academia egiptenilor, 40 de ani de lecţii în pustia aridă, plină de primejdii şi goală de orice speranţă. Poporul lui Israel, după ani în şir în care părinţii săi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu, acum, cu generaţii plecate sub jugul Egiptean, departe de Canaan.

În acea pustie, pe muntele lui Dumnezeu, Horeb, Moise îşi recapătă curajul, speranţa, iar Israel primeşte făgăduinţa aproape uitata a unui camin. Dar Moise nu seamănă cu Avraam, Isaac sau Iacov. Moise pune întrebări, se îndoieşte, cere direcţii mult mai clare. Înainte să semneze un contract Moise doreşte să îl citească şi, fără să putem pricepe de ce, Dumnezeu îi permite. Revelaţia se completează astfel; Îl descoperim pe Cel ce Este şi  aflăm  că El nu Îşi uită promisiunile.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: