Primirea adevărului

by Leave a Comment

(4 februarie, seara – Matei 22:23-46)

Adevărul poate să îmbrace multe forme şi să fie întâmpinat cu multe atitudini. Există adevăr care schimbă, care dă lumină pe cărare, adevăr care eliberează şi  care mângâie. Există adevăr care doare, ce nu poate fi acceptat, adevăr care indispune şi adevăr care poate aduce moartea. Există adevăr împletit cu dragoste, cu lacrimi şi cu speranţă precum şi adevăr împletit cu violenţa care aprinde ruguri, ucide oameni, porneşte războaie.

Două categorii de oameni au venit la Domnul Isus. Ambele se considerau deţinătoarele adevărului, ambele erau gata să plănuiască moartea celui care le răsturna credinţa, le înjosea dogma şi susţinea un adevăr mai puternic decât ce erau ele în stare să accepte. Au venit la Învăţător nu cu gândul de a se  lăsa învăţate ci cu speranţa de a-L determina să cadă în ispită, să greşească şi să se dovedească astfel neadevărat. Nutreau ascuns şi dorinţa ca acest învăţător să certifice dogma lor şi astfel să îi poziţioneze superiori celorlalţi. Dar atât saducheii cât şi fariseii au plecat cu capul în jos de la întâlnirea cu Adevărul, incapabili de a-l accepta sau demonta.

Nu de puţine ori ni se întâmplă se ne întâlnim cu adevărul de-a lungul cărării. Unele sunt adevăruri simple şi care ţin de pământul acesta, adevăr pentru ziua de azi sau cea de mâine. Altele sunt mai complicate şi pentru a le înţelege ne instruim ani la rândul, pentru a le accepta facem eforturi susţinute. Sunt însă şi adevăruri care transcend viaţa noastră măsurată în minute şi secunde, adevăruri spirituale.  Adeseori aceste adevăruri le aflăm din încercările vieţii, ca şi concluzie la o perioadă dificilă sau fericită sau le extragem de pe paginile Sfintei Scripturi.  Sunt adevărurile care ne dor cel mai tare pentru că ele lovesc în dogmele noastre, în preconcepţiile dobândite de-a lungul anilor. De prea multe ori ne apropiem de Adevăr cu speranţa ca acesta să confirme ceea ce noi credem, să întărească dogmele în care suntem prinşi. Adevărurile spirituale care ne contrazic ne găsesc aflaţi în fugă, ascunşi în spatele tradiţiei, a dogmelor închise, a nepăsării. Singurul care schimbă este Adevărul primit cu o inimă şi o minte deschisă, cu sete de cunoaştere şi drag de cercetare.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Cerinţele preoţiei

by Leave a Comment

(1 februarie, dimineata – Exod 27-28)

Până de curând prezenţa lui Dumnezeu în tabăra evreilor era realizată prin stâlpul de foc şi norul de fum. O prezenţă nemijlocită, vizibilă şi care nu lăsa loc de nici o interpretare. Vom asista însă la fenomenul trecerii de la această formă de manifestare a Dumnezeirii la o moderare şi o mijlocire prin preoţie.

Cum sunt aleşi preoţii? Care este legătura dintre preot, comunitate şi Dumnezeu? Ce rol ar trebui să aibă un preot şi care sunt domeniile la care participarea preoţilor ar trebui interzisă?… şi multe alte întrebări au stârnit numeroase controverse de-a lungul secolelor.

Dincolo de învăţătura aparent anostă a acestor capitole legată de aspecte pe care societatea noastră nu le mai practică la scară largă, dincolo chiar şi de profundele implicaţii spirituale care se ascund în spatele acestor elemente de construcţie a cortului sau a îmbrăcămintei preoţeşti, aceste versete ne ajută să distingem câteva învăţături importante legate de sistemul preoţesc. Să le luăm pe rând:

– preoţii sunt aleşi de Dumnezeu, nu de popor, din seminţia lui Levi, puşi deoparte doar pentru slujba aceasta. Autoritatea spirituală nu rezidă dintr-o alegere democratică dintre membrii unei comunităţi ci ea se instituie prin delegare din partea lui Dumnezeu. Singurul rol pe care poporul, comunitatea îl are în această alegere este doar de a recunoaşte şi accepta alegerea lui Dumnezeu.

– sunt câteva funcţii pe care preoţia va trebui să le îndeplinească de-a lungul vremurilor, funcţii specifice lor şi care nu puteau fi atribuite nimănui altcuiva. Astfel, preoţii sunt mijlocitori, ei purtând pe umeri povoara poporului pe care o aduc permanent înaintea lui Dumnezeu. Tot ei sunt aceia care fac ispăşire pentru popor. Întreaga construcţie a cortului, elementele pe care Moise trebuia să le construiască iar preoţii să le folosească vorbesc puternic despre o problemă majora care există între Dumnezeu şi oameni, problema păcatului. Pasul către rezolvarea acestei probleme îl face tot Dumnezeu, prin instituirea elementelor specifice ispăşirii precum şi al întregului sistem de ispăşire.  O altă slujire a preoţilor este judecata. O perioadă întinsă de-a lungul istoriei evreilor, preoţii au fost şi judecătorii poporului ales. Ei sunt cei care pun în aplicare codul lui Dumnezeu, veghează la respectarea lui şi încearcă să păstreze poporul în limitele legământului pe care Dumnezeu l-a iniţiat cu poporul său. Urim şi Tumim, cele două pietre despre care şi astăzi ştim doar puţine lucruri, marchează o altă slujire importantă a preoţilor. Aceasta vizează cunoaşterea, revelaţia şi călăuzirea poporului (Urim înseamnă dezvăluire şi Tumim  adevăr).

Nu putem să ne îndepărtăm de învăţătura Noului Testament care vede în fiecare creştin născut din nou un preot. Preot pentru sine, familia sa şi adeseori preot pentru semenii. Îndeplinim aceste minime cerinţe în preoţia noastră de fiecare zi?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Cugetul slab şi euforia

by Leave a Comment

(30 ianuarie, dimineata – Exod 23-24)

Exod 23

O societate ca cea condusă după principiile lui Dumnezeu este o societate în care nu îţi este frică să locuieşti, fie că eşti bogat sau sărac, băştinaş sau străin, femeie sau bărbat, copil sau bătrân. Priviţi doar la câteva aspecte ale acestei societăţi, aspecte la care societatea postmodernă este cu adevărat corigentă:

– manipularea prin zvonuri este interzisă iar bârfa primeşte pedeapsă;

– justiţia nu este oarbă;aici poţi să lupţi când ai adevărul de partea ta şi poţi să te aştepţi la pedeapsă când ai comis ceva rău;

– duşmanul, oricare ar fi acesta, este respectat ca fiinţă umană şi ajutat atunci când este în nevoie;

– conceptul de mită este din start eliminat;

Dumnezeu ştia că pericolul cel mai mare la care era expus poporul ales nu era format de armatele popoarelor învecinate ci de cugetul lor slab. Vor intra în contact cu celelalte popoare, vor purta războaie cu ei dar îi vor vedea şi închinându-se, le vor vedea obiceiurile, fetele, băieţii, vor putea fi cooptaţi în diverse afaceri cu ei. Şi nimic din toate astea nu era greşit dacă nu ar fi dus, încet, în fiecare zi câte puţin, la îndepărtarea de Dumnezeul adevărat, la coruperea lor, la întinarea inimii şi frângerea cugetului. Pericolul idolatriei pândea la fiecare colţ de stradă şi ei trebuiau să îi ţină piept. Vor reuşi, oare, evreii să se conformeze principiilor lui Dumnezeu, să Îl asculte şi să Îl urmeze?

Exod 24

Primiseră legi importate care îi transforma dintr-o adunătură de sclavi într-o naţiune cu propria armată, constituţie şi conduită. Au auzit citite şi repetate în urechile lor aceste legi şi au răspuns toţi într-un glas că sunt de acord să le adopte, să le păzească, să îşi conformeze vieţile cu ele. În fiecare cort din Israelul pustiei aceste legi au fost discutate şi primite cu bucuria omului liber care ştie ce are de făcut. Au semnat legământul şi au rămas la piciorului muntelui în timp ce Moise urca pe munte pentru a se întâlni cu Dumnezeu. Erau bucuroşi şi în euforia lor nu ştiau că, din acel moment, erau în sala de examen pentru primul test pe care Dumnezeu îl pregătise pentru ei.

Euforia ne poate îndemna să acceptăm multe, să ridicăm mâna, să ne dedicăm şi rededicăm la nesfârşit. Dar euforiei de astăzi îi va urma, inevitabil, monotonia de mâine, când deciziile luate ar trebui respectate şi întreg universul parcă luptă împotriva aplicării lor. Ce vom face atunci, ce va rămâne din entuziasmul nostru?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

… unde suntem egali

by Leave a Comment

(29 ianuarie, seara – Matei 19)

A venit un tânăr la Domnul Isus. Era diferit de oamenii cu care se înconjura Mântuitorul; îl trădau hainele alese, vorba domoală şi atent rostită, graţia din mişcări şi eleganţa raportării. Un tânăr bogat, studiat, moral şi respectuos,  pe care numai buna şansă ţi-l apropia, care stârnea invidia printre cei de o seamă cu el şi speranţa de mai bine între bătrâni. Era bogat şi era religios, atât de religios încât atunci când a aflat de renumele Învăţătorului din Nazaret nu a vrut să piardă ocazia şi a venit să-l întrebe despre viaţa veşnică. Avea o viaţa bună aici, nu îşi mai dorea mai nimic drept completare dar îl îngrijora viaţa ce urma pentru ca nu o putea cumpăra cu nimic şi văzuse că la moarte oamenii pleacă egali, fără să mai ia ceva cu ei. Nu trăise degeaba până acum nici din punct de vedere teologic, avea opinii şi probabil că venise la Domnul Isus doar ca să primească încuviințarea că face bine, acceptarea şi aprecierea şi acestui învăţător. Găsise o formulă, cea a legii, pe care o respecta şi care credea că este drumul către o viaţă veşnică bună. Domnul Isus se uită cu drag la el, îi permite să se simtă bine pentru un moment ca abia apoi să pună degetul pe rana sufletului, o rană provocată de purtarea unui greu jug, cel al bogăţiei. “Du-te şi vinde tot ce ai, dă săracilor şi vino!” este îndemnul care tradus astăzi încă ne înspăimântă pentru că apasă pe rănile sufletului nostru: “Fii gata să renunţi la ceea ce iți este mai drag doar pentru a mă urma!” Nu respectarea fanatică a unor reguli, oricât de bune ar fi acestea îţi va asigura viaţa veşnică, nu supunerea la ritualuri ci libertatea sufletului! Orice lucru ce preţuieşte mai mult pentru mine decât Împărăţia poate să fie o povară a sufletului şi o piedică în calea unei bune vieţi veşnice.

Ucenicii priviră scena înmărmuriţi. Au văzut cum a plecat tânărul întristat şi au crezut că îl vor auzi pe Domnul Isus chemându-l înapoi, stabilind un fel de târg cu el, liniştindu-l. Erau obişnuiţi să dea întâietate unor oameni din această categorie, erau obişnuiţi să accepte ca ei să câştige lucrurile altfel, mai uşor, mai rapid. Aveau să înveţe însă că şi Împărăţia acoperă diferenţele dintre oameni, că, acolo, la piciorul crucii şi în sala Tronului Lui Dumnezeu oamenii sunt egali, pentru că Cristos muri pentru toţi, asigurând tuturor celor ce cred harul mântuirii.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Să nu-ţi faci nici un rău

by Leave a Comment

(28 ianuarie, dimineata – Exod 19-20)

Exod 19

Făceau parte dintr-un popor diferit de toate celelalte popoare. Asta puteau să înţeleagă limpede din experienţele pe care le-au trăit în ultimele luni, din prezenţa norului de fum şi a stâlpului de foc, din mana şi prepeliţele ce le asigurau un meniu bogat. Dar cât de departe putea să meargă acest diferit? Se va reuşi vreodată transformarea unui popor de sclavi într-unul de sine stătător, care gândeşte şi acţionează liber? Ce speranţe puteau să aibă în faţa oştilor celorlalte popoare care deja se pregăteau împotriva lor? Vor reuşi să-L convingă pe Dumnezeu să rămână de fiecare dată de partea lor sau vor avea, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi soarta ca egiptenii? Cine era totuşi acest Moise, ce se putea şti despre trecutul său în ţara aceea îndepărtată şi scopurile ce-l animau?

Mii de întrebări izvorau în mintea evreilor în fiecare zi. Unele dintre ele erau întrebări legitime, altele erau reţinerile realiste. Şi Dumnezeu ştia lucrul acesta şi mai ştia că nu se poate merge înainte decât cu un popor convins, care înţelege şi acceptă istoria pe care El o scrie. Ştia că dacă inima poporului se va întoarce în Egipt ei vor rămâne sclavi chiar şi într-o ţară liberă. Ştia că daca inima poporului se va depărta de El şi de Moise, ei nu vor fi decât un popor dezbinat care nu poate dăinui. Tocmai de aceea era timpul unei întâlniri reale între popor şi Dumnezeul său.

Exod 20

Se pun bazele legii. Evrei primesc cele zece porunci, primul pas în transformarea lor într-o naţiune, esenţa constituţiei pe care o vor respecta veacuri la rând. Cele zece porunci nu numai că au avut un impact major asupra evreilor ci ele au stat şi continuă să stea la baza constituţiei multor naţiuni.

Aceste porunci au stârnit şi continuă să stârnească numeroase controverse. Este suficient ca lângă ele să fie pusă învăţătura Noului Testament pentru ca întrebările grele să apară.

Există numeroase modele care integrează bine cele zece porunci în învăţătura Noului Testament, modele care nu pică nici în extrema legalismului nici în cea a libertinajului. Dintre toate, dictonul “să nu iți faci nici un rău” mi se pare că defineşte foarte bine relaţia pe care cele zece porunci o au cu credinciosul veritabil. Nu văd neapărat în porunci un sistem de distrus distracţia oamenilor şi nici un cod penal care să ne judece şi să ne dea pedeapsa finală: închisoarea (iadul). Păzirea poruncilor nu înseamnă facerea unui bine lui Dumnezeu şi încălcarea lor nu aduce mari deservicii divinităţii. Poruncile au fost date pentru oameni ca să-i păzească de rău, să le ghideze spre bine acţiunile. Poruncile învaţă sclavii să trăiască liber şi libertatea să nu-i rănească.  Nu ne apropiem de învăţătura celor zece porunci cu teamă pentru că ele nu Îl transformă pe Dumnezeu în procurorul planetei ci primim cele zece porunci cu bucurie pentru că respectarea lor ne va face un bine incomensurabil.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Comunitatea celor iubiţi

by Leave a Comment

(27 ianuarie, seara – Matei 18:1-20)

Imaginaţi-vă o comunitate de oameni suficient de matură încât să vadă dincolo de înţelesul imediat al lucrurilor, să priceapă dincolo de o realitatea perisabilă. Oameni suficient de înţelepţi încât să fi cântărit bine viaţa şi să fi ales să trăiască în lumina celei care va să vină, a vieţii adevărate. Oameni a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele de rău . Oameni care iubesc lumina şi umblă în adevăr.

Dar farmecul lor nu este neapărat scânteia din ochi şi nici măcar adevărul, lumina, înţelepciunea, maturitatea sau viaţa ordonată. Nu, ci farmecul lor este inima ce revarsă pe faţă o lumină nepământeană, o linişte adâncă, un zâmbet copilăresc. Farmecul lor constă în capacitatea de a fi rămas încă nişte copii ai Tatălui. Copii la răutate: nu-i vei vedea niciodată îmbrâncindu-se şi călcându-şi în picioare semenul, niciodată violenţi sau acizi, niciodată perverşi ci totdeauna atenţi şi gata să mângâie, să renunţe, să ajute, să sprijine. Copii la vorbă: ei nu cunosc vorba cu dublu înţeles, privirea rea şi vorba amăgitoare, nu cunosc minciuna şi întotdeauna în faţa lor laşi garda jos pentru că vei afla inevitabil adevărul. Copii ai speranţei: ei speră şi atunci când toate variantele s-au epuizat iar speranţa lor este contagioasă. Copii la purtare: lângă iei poţi să stai liniştit pentru că ştii că niciodată nu vei ajunge într-un punct nedorit, prea departe de adevăr, prea departe de lumină. Vorba lor, viaţa şi purtarea cu care te înconjoară te inspiră întotdeauna. Niciodată nu îţi fură zâmbetul prin gesturi egoiste şi necugetate, niciodată nu îţi falimentează speranţa. La ei iertarea este un stil de viaţă iar viaţa miroase a Cer.

Imaginaţi-vă că această comunitate trăieşte lângă noi. Îi avem printre colegii de muncă sau de şcoală, printre vecini şi rude, printre cunoscuţi şi printre parteneri. Unii ne sunt profesori, alţii elevi, unii ne mătură strada, alţii ne sunt şefii cei mari, unii ne servesc în magazine iar pe alţii pur şi simplu îi cunoaştem din copilărie. Este comunitatea copiilor lui Dumnezeu, o comunitate urâtă de unii, apreciată de alţii, iubită de Stăpânul Universului. Ea este sarea pământului, ea este lumina lumii şi ei îi putem aparţine fiecare dintre noi, zi după zi, an după an. O comunitate pe care Domnul o va face moştenitoare a Împărăţiei pe care au crezut-o şi au primit-o ca nişte copii.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

O viaţă risipită

by Leave a Comment

(27 ianuarie, dimineata – Exod 16-18)

Exod 16

Cât durează recunoştinţa omului pentru minunile la care a luat parte? Cât de mult poate să fie o minune, o întâmplare supranaturală baza unei relaţii cu divinitatea? Nu prea mult! Văzură urgiile din Egipt şi felul în care Dumnezeu îi apărase acolo, au fost părtaşi la noaptea neagră a Egiptului şi ei au ieşit victorioşi, au trecut prin Mare Roşie ca pe uscat şi în faţa lor Dumnezeu le-a înfrânt dușmanul. Dar acum le era foame. Atât de foame încât au uitat rapid miracolele prin care trecură şi îşi aminteau, exagerat de frumos, părţile aşa zis bune ale robiei. Aveau nevoie de un nou miracol şi ei credeau că îl merită.  Au strigat împotriva lui Moise şi Aaron, au cârtit, au plâns şi s-au  transformat în copii răsfăţaţi. Aşa sunt toţi copiii care îţi bazează credinţa doar pe minuni.

Au primit atunci, ca semn al harului divin, carne şi pâine. Nu le-au primit cu porţia dar a trebuit ca ei înşişi să-şi fie o porţie. În poporul lui Dumnezeu nu era loc de lăcomie, de goană după a avea mai mult. Fiecare lua doar atât cât putea mânca, restul era oricum nefolositor.

Exod 17

Răsfăţul copiilor lui Israel continuă. Au primit mâncare dar nu mai aveau apă. Pentru ei pustia era grea, aproape de nesuportat şi mai ales nu le oferea prea mult de muncă. În lipsă de altceva găseau de fiecare dată câte un motiv de harţă cu Moise. Motivele mari deveneau adevărate mişcări sociale cărora blândul Moise trebuia să le facă faţă.

Oameni simpli, mai ieri sclavi, se ştiau acum în graţiile lui Dumnezeu. Dar inima lor nu era frântă, nu era cucerită de har şi drept urmare se comportau ca nişte fii de împărat aflaţi în trecere prin pustiu. Împăratul trebuia să le asigure totul şi dacă nu o făcea cum trebuie ei erau acolo pentru a-I atrage atenţia. Erau capricioşi şi îngâmfaţi.

Exod 18

Vremea organizării. Plecat de zile bune din Egipt, poporul era văduvit de întreg aparatul social pe care egiptenii îl aveau pus la punct. Erau totuşi 2.000.000 de oameni care aveau nevoie de sfătuire când nu ştiau cum să facă, aveau nevoie de dreptate când erau loviţi şi batjocoriţi pe nedrept, aveau nevoie de asistenţă în multe din sectoarele vieţii. Formau un popor întreg, un trib puternic şi orice trib care nu este organizat se dezbină repede indiferent de cât de carismatic este conducătorul lui. Le trebuia armată, preoţie, judecători. La sfatul lui Ietro, Moise începe acest proces dificil de organizare.

O viaţa risipită este adesea o viaţa care nu a reuşit să se pună în ordine. O viaţa neordonată este o viaţă în care nevoile nu pot să fie împlinite, stresul şi deprimarea sunt elemente prea prezente iar viitorul nu este niciodată îmbrăcat în culori optimiste. Procesul organizării trebuie să înceapă cât mai repede şi cu el va începe adevărata viaţă.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Ochelarii sparţi ai experienţelor

by 3 Comments

(26 ianuarie, seara – Matei 17)

Suntem fiinţe limitate. Vedem lumea prin ochelarii sparţi ai experienţelor, învăţăturilor, preconcepţiilor şi tradiţiilor moștenite sau cumulate în timp. Suntem produsul mediului în care ne dezvoltăm, mediu pe care îl depăşim rar şi doar plătind un preţ mare. Felul în care ne-am format determină felul în care vedem şi ne raportăm la realitatea înconjurătoare şi adeseori raportarea şi concluziile noastre sunt tributare limitărilor la care suntem supuşi.

Aşa e acum, aşa era şi atunci, în vremea Domnului Isus. Ceasul lui Dumnezeu bătuse şi după o perioadă de tăcere şi negură grea, pe pământul promisiunii se născuse cel care trebuia să aşeze lucrurile înainte de venirea lui Mesia. Ce bucurie ar fi trebuit să fie, ce veşti pline de încurajare, speranţă ar fi trebuit să circule în Israel. Ilie, prorocul, era din nou printre ei şi venirea lui prevestea venirea lui Mesia. “Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” Era posibil? Să fi fost printre ei Ilie şi ei să fi ratat şansa să-i soarbă cuvintele, să-l urmeze? Era posibil ca tocmai ei, cei care aşteptau înfriguraţi schimbarea, să nu o recunoască atunci când ea a venit şi să-l ucidă pe reprezentatul ei? Da, era posibil! Da, o făcuseră. Ochii împăienjeniţi cu care priveau realitatea, punctul obtuz din care analizau realitatea, i-a împiedicat să vadă bine, să recunoască, să se bucure.

Era blestemul lor, un blestem care ne urmăreşte şi astăzi, peste mii de ani. Împovăraţi de obligaţiunile zilnice, de griji şi planuri, de dureri şi probleme, de egoism şi materialism, uităm să ne curăţim privirea pentru a vedea bine, uităm să ne-o limpezim în Soarele Neprihănirii. Trec pe lângă noi sute de ocazii în care Cerul este aproape, în care schimbarea se poate întâmpla, mesajul mult aşteptat a venit şi momentele cercetării ne sunt la îndemână. Trec şi nu suntem capabili să le observăm şi să le fructificăm în folosul nostru veşnic.

O, Doamne, dă-ne capacitatea să vedem limpede realitatea. Să o vedem în lumina Ta. Dă-ne îndrăzneala să privim oamenii, realitatea, situaţiile, pe noi înşine şi viaţa aşa cum le vezi Tu! Şi pe toate să le acordăm voii Tale.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

Imnul închinării

by Leave a Comment

(26 ianuarie, dimineata – Exod 14-15)

Exod 14

Trebuie să fi fost greu şi totodată extraordinar să faci parte din Israelul acelui moment. Robia începea să fie undeva tot mai departe în mintea şi inima lor şi acum Dumnezeu scria cu ei una din poveştile istoriei mondiale care va fi cunoscută la scară largă.

Nu erau pregătiţi pentru o asemenea experienţă aşa cum nici noi nu suntem niciodată pregătiţi să luăm parte la lucrările extraordinare pe care Dumnezeu le poate face. Aveau în inimă un sâmbure de curaj, doar ei ieşiră din Egiptul jefuit; aveau şi un sâmbure de încredere, doar au văzut cum natura întreaga şi prin ea Dumnezeu, era de partea lor (ei în lumină, Egiptul în întuneric; ei sănătoşi, egiptenii bolnavi; animalele lor întregi, ale egiptenilor moarte). Dar acum, cu Marea Roşie în faţă şi cu armata egipteană în spate, sâmburii aceştia erau prea mici. Nu ştiau să lupte deşi şi-au încropit o armată, nu ştiau să creadă deşi văzuseră  lucrări mari.

Prima bătălie a lui Israel şi nici un israelit nu ridică arma. Prima victorie şi nici măcar o picătură din sângele lor nu a curs. În coridorul acela din Marea Roşie au păşit temători. Nu ştiau bine ce se întâmplă; norul acela imens din spatele lor de care armata egipteană nu se mai vedea, pereţii aceştia de apă, stăvilar la dreapta şi la stânga, totul parcă era pus în slujba victoriei.

Egiptul rămâne fără sclavi şi fără viteji. Primise o lovitură de moarte iar răzbunarea nu mai era o soluţie viabilă pentru că au aflat cu amar că pentru evrei luptă Dumnezeu. Israel, popor ales, îşi continuă drumul către ţara promisă. Ameninţarea din spate şi obstacolele din faţă nu sunt o barieră pentru cel care Îl are pe Dumnezeu de partea lui.

Exod 15

Tocmai luaseră parte la cea mai mare manifestare de putere a lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Au fost acolo, au văzut cu proprii ochi, au trăit fiecare secundă a evenimentului şi acum, pe malul celălalt, privind spre zare la Egiptul durerilor, la ţara urgiilor, la Marea Roşie care nu numai că nu le-a dat pieirea ci Dumnezeu a transformat-o într-un aliat, acum israeliţii erau muţi de uimire.

În urma acestei izbânzi neegalate în istorie, israeliţii au simţit nevoia să se închine şi să o facă prin cântare. Probabil că este cel mai vechi imn dedicat lui Dumnezeu pe care istoria l-a consemnat. El pune prima cărămidă la edificiul închinării evreieşti, un edificiu cu atât mai frumos cu cât în mijlocul poeziilor şi compoziţiilor lui este însăşi Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie:

De la sublim la ridicol

by Leave a Comment

(25 ianuarie, seara – Matei 16)

Sunt multe implicaţii ale acestui capitol, implicaţii majore şi care ne-au urmărit timp de două milenii (de exemplu afirmaţia pe care Domnul Isus o face în vs. 18-19 a stat şi stă la baza întregii succesiuni apostolice în Biserica Catolică). Dar, dincolo de toate învăţămintele, capitolul 16 din Evanghelia lui Matei este capitolul lui Petru.

Istoria vieţii noastre se reflectă atât de bine în istoria pe care Petru o trăieşte în acest capitol. De la sublim şi aşa de aproape de adevăr, la greşit, departe de adevărata însemnătate a evenimentelor, de la încrezător la deziluzionat, Petru arată aşa de bine spre mersul sinusoidal al vieţii oamenilor, fiinţe limitate în timp, spaţiu şi înţelegere.

Totul pornise de la o întrebare. Era aceeaşi întrebare pe care Matei a pus-o în spatele fiecărui verset din cartea sa, întrebarea la care fiecare evreu trebuia să găsească un răspuns. Cine ziceţi că este Isus Cristos? O întrebare aparent simplă dar de care oamenii continuă să se împiedice.

Răspunsul vine de la impulsivul Petru care avea o sclipire de geniu călăuzit de Duhul Sfânt. În contextul acela, în care Petru trăia, era o întrebare dificilă cu un răspuns pe măsură. Domnul Isus tocmai refuzase să dea vreun semn fariseilor, semn care l-ar fi certificat oarecum. Ucenicii nu reuşesc nici măcar să deslușească dacă Domnul Isus se referea la pâine sau vorbea iar în pilde dar Petru vede şi vede desluşit: “Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Sa vezi desluşit ca Petru, în vremuri confuze este un act pe care numai harul îl lucrează în viaţa ta.

Şi când reuşeşti să vezi aşa şi îţi mai dai şi seama de isprava ta, începi să te consideri infailibil. Deja cunoşti detaliile Împărăţiei, ştii cum va acţiona Dumnezeu şi ştii şi de ce o va face aşa. Eşti deja un învăţător iar oamenii şi Însuși Dumnezeu ar trebui să te asculte.  Ce nu şti însă este că deja ai coborât în ţărână, că greşeşti şi doar ai învăţat prima literă iar până la ultima mai este drum lung. Petru urcă pe cele mai înalte trepte ale adevărului ca în minutul imediat următor să se vadă greşit, departe de intenţiile Domnului Lui, departe de adevăr. O lecţie amară! Dar lecţiile amare sunt cele din care învăţăm cel mai mult!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Distribuie: