Citate #1
Posted on 28. May, 2011 by Ciprian Preda-Musat in Emigrant in viata!
“Știu acum că singurul lucru pe care i-L pot oferi lui Dumnezeu sunt eu însumi, o ființă în sine întâmpinată cu bucurie și îngăduință; copilul din mine, însă, a vrut întotdeauna să se dovedească îndeajuns de bun. Mi se pare îngrozitor de dificil să accept că Dumnezeu m-a chemat să îi slujesc fiind pe deplin conștient că, mai devreme sau mai târziu, aveam, inevitabil, să-L dezamăgesc și să-l trădez. Cât de greu îți înfrâng mulți dintre noi mândria astfel încât să se lase cunoscuți la un nivel de profunzime – acolo unde simți că ești despuiat, rând pe rând, de justificări, ocolișuri și ipocrizii pentr ca, până la urmă, să-ți contempli condiția reală, în toată sărăcia ei golașă. Ne deplângem falsa demnitate umană, implorând, în același timp, să ne fie luată.”
Citat din cartea Postasul rade cu jumatate de gura – Adrian Plass, Jeff Lucas
Popularity: unranked




Alina Ilioi
02. Oct, 2011
Îmi place. Chiar aşa e. Ceea ce putem oferi noi lui Dumnezeu este…propria persoană